Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:52 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare hidrologică A fost emis un nou cod galben de inundaţii

ro

24 Aug, 2014 13:44 1773 Marime text
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o nouă atenţionare de inundaţii, valabilă pe râurile din 16 judeţe. Averizarea a intrat în vigoare de astăzi, de la ora 12.00 şi este valabilă până la ora 24.00.

Atenţionarea este valabilă pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Oltului din judeţele Covasna, Braşov şi nordul judeţului Vâlcea, Argeş superior – judeţul Argeş, bazinele superioare ale râurilor Ialomiţa, Prahova şi afluenţii lor din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, Buzău superior şi afluentii săi din judeţele Covasna şi Buzău, Râmnicu Sărat şi Putna din judeţele Buzău şi Vrancea, afluenţii mici ai Bârladului şi Siretului din judeţul Galaţi.

În intervalul 12:00- 18:00, izolat, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şipe unele râuri mici din alte bazine hidrografice, situate în zonele de deal şi munte din judeţele: Maramureş, Mureş, Bacău, Vaslui, Iaşi şi Botoşani, precum şi pe unele râuri mici din judeţul Tulcea.

Aceste fenomene se pot înregistra cu probabilitate şi intensitate mai ridicată pe unele râuri din judeţele Prahova, Buzău, Covasna şi Vrancea.

Odată cu intrarea în vigoare a acestui cod de inundaţii, de la ora 12:00 se ridică atenţionarea hidrologică de cod galben de pe celelalte bazine hidrografice avertizate anterior. Amintim că potrivit atenţionării anterioare, se aşteptau scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi pe unele râuri mici din judeţele Tulcea şi din nordul judeţului Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii