Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:57 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenționare de călătorie în Polonia din cauza condițiilor meteo severe

ro

19 Jan, 2018 16:37 1422 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Polonia că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, în perioada 19-20 ianuarie 2018 regiunile de sud, centru şi vest ale Poloniei se vor confrunta cu unele condiții meteorologice severe, cu puternice căderi de zăpadă, vânt și polei. În zona muntoasă, vântul va sufla cu viteze cuprinse între 100 și 150 km/h. Temperatura va înregistra valori extreme nocturne până la -7°C. Este posibil ca unele șosele din regiunile menţionate şi zonele muntoase (sud) să fie închise circulaţiei rutiere.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Varşovia: +48226983156 şi +48226222970, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Polonia: +48694486683.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet http://varsovia.mae.ro/ şi  www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii