Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenționare de călătorie în Grecia. Vreme severă în următoarele zile

ro

28 Sep, 2018 21:00 1624 Marime text

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul de Meteorologie grec a actualizat atenționarea de înrăutățire a vremii pentru intervalul 29 - 30 septembrie 2018. Sunt prognozate ploi și furtuni cu vânt în rafale ce vor ajunge până la 9-10 Beaufort (viteză de aproximativ 95km/h cu valuri peste 10-12m). Vor fi afectate următoarele regiuni:

- 29 septembrie 2018 - Sudul și Estul Peloponezului, Cicladele de Vest și Creta.
- 30 septembrie 2018 - Creta, Peloponez și sudul Cicladelor.

Pe fondul stării vremii nefavorabile, autoritățile elene au anunțat restricții de navigație pe liniile maritime, astfel:

- Rio-Antirrio, Arkitsa-Edipsos, Kavala-Prinos, care sunt închise;
- Kyllini-Zakynthos, Kyllini-Kefalonia, Igoumenitsa-Corfu (navigația se efectuează numai din dispoziția comandantului).

Autoritățile portuare elene au ridicat astăzi, 28 septembrie 2018, interdicția de circulație a vapoarelor din porturile Pireu, Rafina și Lavrio.

Detalii despre evoluția vremii se pot obține accesând portalurile http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/GR-Grecia.html și http://www.hnms.gr/emy/en/index_html.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879, +302106728875 și cel al Consulatului General la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.mae.ro<http://www.mae.ro> și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii