Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:48 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenţionare de călătorie în Canada. Precizări MAE

ro

04 Jan, 2018 09:25 1509 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează, călătoresc sau se află pe teritoriul Canadei că Ministerul Mediului local a emis alerte de temperaturi extreme pentru mai multe zone din Ontario (inclusiv Toronto), Quebec și Manitoba. Pentru zilele de joi, 04 ianuarie 2018, și până sâmbătă, 06 ianuarie 2018, sunt prognozate temperaturi minime de -30℃, pe alocuri mai scăzute.
 
Pentru provinciile atlantice (Nova Scotia, Newfoundland și Labrador, Prince Edward Island, New Brunswick) și zone din Quebec au fost emise pentru zilele de joi și vineri (04-05 ianuarie 2018) avertizări de furtuni de zăpadă și vânt puternic, cu rafale de 80-110 km/h.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea site-ului Ministerului Mediului din Canada https://weather.gc.ca/warnings/index_e.html
 
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Misiunii diplomatice a României în Canada: +16137899361, +16137894038 și +16137898567, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României la Ottawa: +16135581746.
 
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://ottawa.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii