Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atenție, șoferi, oferirea de mită polițiștilor poate avea urmări grave. Iată ce a pățit un bărbat din Vaslui

ro

20 Jun, 2018 12:05 1209 Marime text


Un bărbat a fost prins în flagrant, în timp ce oferea unui polițist suma de 300 lei, cu scopul ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, în data de 19 iunie, de către ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Vaslui.

În fapt, un agent de poliție rutieră, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat.

Întrucât conducătorul auto prezenta halenă de alcool, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, ocazie cu care s-a stabilit că prezenta o concentrație de alcool pur în aerul expirat de 0,58 mg/l, motiv pentru care a fost condus la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

După recoltarea primei probe, în drum spre sediul poliției, bărbatul a încercat în  repetate rânduri să-i ofere agentului de poliție rutieră sume de bani pentru a nu-i  întocmi dosar penal.

Deși a fost refuzat de polițist, acesta a aruncat pe bancheta autospecialei suma de 300 lei, pentru a-l determina pe acesta să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, moment în care agentul de poliție a sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Vaslui.

Persoana în cauză a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii