Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un mort şi patru răniţi Atentat la Consulatul Italiei din Cairo

ro

11 Jul, 2015 10:42 971 Marime text
 
O persoană a fost ucisă și alte patru au fost rănite, astăzi, într-un atentat care a avut loc la Consulatul Italiei din Cairo, potrivit autorităților egiptene, informează AFP, citată de Agerpes. 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății al Egiptului, Hossam Abdel Ghaffar, care a anunțat, pentru agenția oficială Mena, decesul unei persoane în acest atac, nu a putut preciza, deocamdată, dacă persoană ucisă este civil sau polițist. Inițial, surse medicale au declarat pentru AFP că doi polițiști ce staționau în fața consulatului și trei trecători au fost răniți.

Un înalt responsabil în domeniul securității a declarat pentru Mena că, potrivit elementelor preliminare ale anchetei, "o bombă a fost plasată de persoane necunoscute sub o mașină parcată lângă consulat și a fost declanșată de la distanță".

În momentul deflagrației, care a avut loc în jurul orei locale 06.30 (04.30 GMT), consulatul era închis. O parte din fațada clădirii s-a prăbușit, în timp ce bucăți din mașina distrusă erau împrăștiate în jur, constată un jurnalist al AFP aflat la fața locului.



Sursa: Agerpres
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii