Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:21 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Atac la bancomatul unei bănci din Giurgiu. Suspecții purtau cagule pe față. Polițiștii au deschis o anchetă

ro

10 Jan, 2019 14:53 1688 Marime text
Poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări pentru tentativă de furt calificat după ce patru persoane au încercat să spargă un bancomat de la o bancă din centrul municipiului reşedinţă, informează Agerpres.ro

"Poliţiştii giurgiuveni au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că, pe parcursul nopţii, persoane necunoscute au încercat să sustragă bani dintr-un ATM, din municipiul Giurgiu. În urma cercetărilor, poliţiştii giurgiuveni au constatat că patru persoane necunoscute au încercat să sustragă bani dintr-un ATM, situat în municipiul Giurgiu, activitatea infracţională fiind abandonată, deoarece s-a declanşat sistemul de alarmă. În continuare se efectuează cercetări, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat", se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.


Potrivit unor surse apropiate anchetei, camerele de supraveghere din zona bancomatului ar fi surprins în imagini patru indivizi care purtau cagule şi mănuşi şi ar fi încercat să spargă bancomatul cu un levier. 

Alarma pornită a alertat agenţii de securitate care au sosit la faţa locului înainte ca indivizii să spargă bancomatul. 

Aceasta este a treia încercare de spargere sau forţare a unui bancomat aflat pe raza municipiului Giurgiu în ultimele şase luni. Într-unul din cazuri s-a încercat smulgerea bancomatului de pe poziţie cu ajutorul unui autoturism. 

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii