Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:57 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociaţia M10 cere consilierilor judeţeni să analizeze atent proiectele care vizează sportul din Constanţa

ro

22 Mar, 2015 15:11 1884 Marime text
Asociația M10 Constanța solicită tuturor consilierilor județeni, în special celor din opoziție, ca în cadrul ședinței de mâine, 23 martie 2015, să analizeze cu responsabilitate fiecare proiect de hotărâre ce vizează alocarea de fonduri cluburilor sportive constănțene.
 
M10 Constanța salută rezultatele foarte bune pe care sportul constănțean le-a obținut, în mare măsură, datorită sprijinului oferit de Consiliul Județean, și susține necesitatea finanțării sportului de performanță de către autoritatea publică locală, dar exclusiv în temeiul legii și nu în detrimentul altor domenii importante cum ar fi cultura, educația și cercetarea, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei cotidianului ZIUA de Constanţa de preşedintele Asociaţiei M10 Constanţa, Mihai Petre.
 
M10 Constanța susține că alocarea de fonduri pentru cluburile sportive trebuie făcută în baza unui obiectiv de performanță bine definit și, în funcție de îndeplinirea acestuia, finanțarea să fie suplimentată, redusă sau chiar retrasă. În acest context, credem că este necesar un spor de atenție asupra hotărârilor ce vizează alocarea de sume pentru Clubul Sportiv Universitar „Neptun” Constanța, Rugby Club Județean Constanța, Asociației Club Sportiv „Top Spin 08” Constanța, structuri care sunt finanțate de ani buni și a căror performanță este cel puțin discutabilă, se mai arată în comunicat.
 
În privința finanțării Clubului Sportiv Fotbal Club “Farul” Constanța, în condițiile în care echipa se află pe locul 9, în Liga a II-a, Asociația M10 apreciază că se impune o dezbatere mult mai largă privind susținerea sportului rege, întrucât mult dorita revenire, de către toți constănțenii, a echipei fanion în Liga I nu se poate materializa doar cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Constanța.
 
În același context, M10 Constanța consideră nedrept și incorect ca instituția Consiliului Județean să finanțeze consistent sportul constănțean (cu 15.000.000 lei din totalul veniturilor curente în valoare de 217.638.489 lei, echivalentul a 3.409.090 euro din totalul de 49.463.292 euro) în timp ce Consiliul Local Municipal, cu un buget mult mai generos decât cel al Consiliului Județean Constanța, să finanțeze sportul local fugitiv, printre picături (cu 4.600.000 lei din totalul veniturilor curente în valoare de 621.451.000 lei, echivalentul a 1.045.454 euro din totalul de 141.238.863 euro).
 
Practic, din totalul veniturilor curente, Consiliul Județean Constanța alocă 6,90% iar Consiliul Local Municipal alocă doar 0,7% pentru susținerea sportului constănțean
Pe această cale, M10 Constanța solicită tututor consilierilor județeni, în special celor din opoziție, să ridice problema preluării de către Consiliul Local Municipal Constanța a cel puțin unei echipe finanțate astăzi din bugetul județean. Astfel, la nivel județean, vor fi bani mai mulți pentru cultură, educație, cercetare sau inovare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • TRIFAN OVIDIU 22 Mar, 2015 21:11 M10 Constanța salută oare rezultatele foarte bune pe care sportivii practicanti de TAEKWONDO din localitate Mihail Kogalniceanu le-au obtinut de zeci de ani...si nu datorită sprijinului oferit de Consiliul Județean,...de ce se ofera sprijin doar fotbalului, hambalului....avem campioni europeni , balcanici,,,,de care isi aduc aminte politicienii doar cand au nevoie de voturi.... RUSINE