Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:58 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

ro

08 Sep, 2019 12:25 2105 Marime text
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită schimbarea de urgență a  ministrului interimar al educației, Valer-Daniel Breaz ca urmare a declarațiilor avute privind poziția organizației referitoare la ordinul de admitere în învățământul liceal în anul școlar 2020-2021, acesta neavând capacitatea de a înțelege un text scris, cât și de a recepta mesaje. 
 
În data de 14 august a.c. Ministerul Educației Naționale a convocat Comisia de Dialog Social, structură consultativă a autorității centrale din care AEC face parte pentru a dezbate proiectul de ordin al ministrului educației naționale privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021, devenit ulterior Ordinul nr. 4948/2019 publicat în  Monitorul Oficial nr. 730 din 5 septembrie 2019. Printre reglementările acestui ordin se regăsește și obligarea elevilor ce nu obțin media de admitere peste 5.00. 
 
În cadrul ședinței, Asociația Elevilor din Constanța, organizație independentă reprezentativă a elevilor din județul Constanța, și-a exprimat opoziția privind acest ordin. Chiar și Ministerul Educației Naționale a transmis acest lucru prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook a instituției, precizând că „Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat în anul școlar 2020-2021 a fost dezbătută în Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educației Naționale, primind avizul favorabil al partenerilor sociali, o singură asociație de elevi prezentând obiecții. 
 
Din nefericire, constatăm lipsa de informare a conducătorului autorității, acesta realizând o confuzie între organizația pe care o reprezentăm și structura consultativă a ministerului, Consiliul Național al Elevilor, înființată chiar de către autoritate, prin Ordinul nr. 2.782 din 12 decembrie 2007 referitor la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului naţional al elevilor. 
 
Acesta a precizat faptul că „Am avut în discuţiile respective majoritate covârşitoare. De fapt, practic, în afară de două păreri ale aceleiaşi confederaţii a elevilor, Consiliul Naţional al Elevilor, care era de acord cu această notă 5, dar a invocat dacă există în momentul de faţă dotarea necesară şi dacă avem pregătită infrastructura pentru şcolile profesionale.”.
 
În plus, în aceeași zi, președintele AEC, Andrei-Mihai Tănase, a exprimat public poziția AEC privind acest aspect, solicitând eliminarea prevederii în cauză din proiectul de ordin, datorită necesității unei flexibilități în traseul educațional al elevilor. Pe de altă parte, AEC a prezentat și în comunicatul de presă nr. 409/2019 argumentele conform cărora această măsură este deopotrivă ilegală, dar și cu vocația de a dăuna sistemului. 
 
"Considerăm ironic faptul că persoana care ar trebui să identifice măsurile cele mai bune care să asigure un sistem de învățământ incluziv și eficient sprijină vehement o măsură ce poate conduce la creșterea ratei abandonului școlar și, mai mult, una ilegală. Prevederile art. 7 din Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică nr. 52 din 21 ianuarie 2003, republicată precizează obligația autorităților administrației publice centrale de a publica pe site-ul web al instituției orice proiect de act normativ în cadrul procedurii de elaborare. Totuși, reprezentanții MEN nu au publicat proiectul nici până în ziua de azi pe site, el fiind dezbătut doar în cadrul Comisiei de Dialog Social. 
 
Încă un motiv de nelegalitate a ordinului este faptul că reprezentanții MEN nu au respectat prevederile art. 7, alin. (9) din Legea nr. 52/2003. Deși Asociația Elevilor din Constanța a solicitat în scris Ministerului Educației Naționale să organizeze o dezbatere publică privind proiectul acestui ordin, prin adresa înregistrată în cadrul instituției cu nr. 10035M/19.08.2019, fapt ce constituie o obligație a oricărei autorități a administrației publice, ordinul a fost adoptat oricum, solicitarea fiind ignorată. 
 
Transmitem domnului Valer-Daniel Breaz să renunțe la această tentativă de mușamalizare a încălcării legii, prin lansarea unor atacuri și informații cu caracter dezinformator în spațiul public. Solicităm prim-ministrului României, doamna Viorica Dăncilă, schimbarea de urgență a ministrului interimar al educației cu unul titular, care să cunoască problemele învățământului preuniversitar și cadrul legal din domeniul educației, astfel încât astfel de incidente ce nu aduc faimă autorității să nu se mai repete.", susţin reprezentanţii AEC.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii