Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Articole pirotehnice confiscate de polițiștii prahoveni

ro

24 Sep, 2018 17:22 1141 Marime text
Duminică, în jurul orei 12, polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești au depistat în oborul din municipiu o femeie care comercializa șapte cutii cu produse pe bază de amestec pirotehnic, categoria F1, informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova. 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept. 
 
 Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat trei controale, în Mizil, pentru verificarea respectării regimului substanțelor periculoase.

Astfel, au constatat săvârșirea a două contravenții de comercializare a produselor de protecție a plantelor cu termenul de garanție expirat, prevăzute de O.G. nr. 4/1995.

În cauză urmează să fie dispuse măsurile legale (aplicare sancțiuni contravenționale în valoare de 14.000 lei și dispunerea confiscării, în baza O.G. nr. 2/2001, a 300 ml produse de protecție a plantelor).

Totodată,  la sediul uneia dintre societățile verificate, a fost identificată o tânără de 26 de ani care comercializa produse de protecție a plantelor în cadrul societății, în calitate de vânzător, fără a deține certificat de atestare profesională.

În urma controalelor efectuate la punctele de lucru a două societăți comerciale, s-a stabilit faptul că acestea ofereau spre comercializare articole pirotehnice fără să fie autorizate în acest sens.

În urma inventarierii, au fost ridicate și indisponibilizate 56 articole pirotehnice.

În cauză au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

Articolele pirotehnice au fost ridicate și indisponibilizate în vederea cercetărilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii