Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Armata ucraineană și separatiștii și-au retras trupele dintr-un oraș situat în estul țării

ro

01 Oct, 2016 23:10 1426 Marime text
Armata ucraineană și separatiștii proruși au anunțat astăzi că și-au retras trupele dintr-un mic oraș situat în estul țării, în conformitate cu acordul de demilitarizare semnat în septembrie de beligeranți, relatează Agerpres.
 
"Armata ucraineană și separatiștii proruși și-au retras unitățile la câțiva kilometri distanță de Zolotoe", în regiunea Lugansk, a declarat un purtător de cuvânt militar ucrainean, Valentin Șevcenko.
 
"Unele etape ale procesului de retragere a forțelor și mijloacelor militare din apropierea orașului Zolotoe s-au încheiat. Reprezentanți ai misiunii de observatori a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au constatat retragerea", a adăugat el.
 
Agenția oficială de presă a separatiștilor a anunțat, la rândul ei, retragerea luptătorilor proruși din Zolotoe.
 
"Nu a mai rămas niciun soldat înarmat pe pozițiile pe care le ocupau înainte, conform prevederilor acordului de pace de la Minsk", a afirmat comandantul separatist Mihail Filimonenko, citat de agenție.
 
Kievul și separatiștii proruși au semnat în septembrie la Minsk un acord de demilitarizare a trei zone pilot din estul Ucrainei, care prevede retragerea armamentului greu și a combatanților din localitățile Stanîcino-Luhanske, Petrovskoe și Zolotoe.
 
Aplicarea acestui acord ar însemna delimitarea unui perimetru de securitate cu dimensiunile de doi pe doi kilometri în aceste trei zone pilot.
 
Retragerea trupelor dintr-o altă zonă pilot, satul Petrovskoe, în regiunea Donețk, nu a avut loc, a făcut cunoscut un corespondent al agenției France Presse aflat la fața locului.
 
"Ucrainenii nu și-au retras trupele. Spun că nu au primit ordinul. Ei iau însă măsuri pentru retragerea forțelor și mijloacelor militare", a explicat presei un responsabil cu rang înalt al separatiștilor, Eduard Basurin.
 
Retragerea trupelor din cea de-a treia zonă pilot, Stanîcino-Luhanske, în regiunea Lugansk, de asemenea nu a început din cauza schimburilor de focuri care nu au făcut victime, potrivit beligeranților.
 
Acordul de pace de la Minsk prevede pe lângă încetarea imediată a focului și retragerea întregului armament greu la 15 kilometri de linia de contact, două dispoziții încălcate frecvent de ambele părți, afirmă OSCE.
 
Estul Ucrainei este pradă unui conflict care a făcut peste 9.600 de morți de la declanșarea sa în aprilie 2014, reamintește AFP.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii