Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:29 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arinel, reţinut la cererea procurorilor DIICOT Constanţa

ro

17 Oct, 2012 00:18 2286 Marime text

DIICOT Constanţa a reţinut două persoane implicate în înscenarea unui transport de droguri

DIICOT Constanţa i-a reţinut, azi, pe Ciprian Holban şi Aristocrates Gheorghe Chirieac-condamnat în primă instanţă la 14 ani de detenţie pentru trafic cu minori-, cei doi fiind acuzaţi de înscenarea unui transport a sute de comprimate ecstasy, clasificate la droguri de mare risc. Transportul a fost aranjat de asemenea manieră cât să-l ajute pe Chirieac în procesul pe care îl are la Curtea de Apel Constanţa, unde el a contestat decizie de 14 ani de închisoare dată de tribunal, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare. Ciprian Holban şi Aristocrates Gheorghe Chirieac sunt acuzaţi de infracţiuni la Legea 143/2000 privind regimul stupefiantelor şi trafic de droguri de mare risc, "constând în aceea că, pentru a-i crea o situaţie juridică favorabilă inculpatului Chirieac Aristocrates Gheorghe, zis Arinel", în dosarul în care a fost condamnat la 14 ani închisoare pentru infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori, au organizat scoaterea din ţară şi transportarea în Bulgaria şi înapoi, în România, a aproximativ 700 de comprimate MDMA (ecstasy-drog de mare risc) de către o altă persoană. Ulterior, Chirieac a denunţat-o pe persoana care a executat transportul. Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a propus instanţei arestarea preventivă a lui Ciprian Holban şi Aristocrates Gheorghe Chirieac. Sursa: Mediafax

Oficial

Tribunalul Constanţa: „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie SERVICIUL TERITORIAL CONSTANŢA . în baza art. 143 Cod proc.pen., art. 148 lit.f Cod proc.pen.: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Holban Ciprian , pe o durată de 29 de zile, de la data de 16 octombrie 2012 la data de 13 noiembrie 2012. Respinge solicitarea inculpatului, prin apărător, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. în baza art. 143 Cod proc.pen., art. 148 lit.a, d, f Cod proc.pen.: Dispune arestarea preventivă a inculpatului Chirieac Aristocrates Gheorghe, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventiv emis în baza prezentei încheieri. Măsurile dispuse se comunică locului de deţinere. în baza art. 189 Cod proc.pen.: Onorariile apărătorilor din oficiu, se vor vira din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Constanţa, pentru avocat Căzănel Măria (100 lei), Marinescu Simona (100 lei). în baza art. 192 alin.3 Cod proc.pen.: Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii