Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arhiepiscopul Tomisului oficiază în această seară slujba deniei din Joia Patimilor

ro

02 May, 2013 08:34 1266 Marime text
În această zi, Joia Patimilor, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, începând cu ora 8.30.
 
Seara, începând cu ora 17.00, la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba deniei.
 
Deniile din Joia şi Vinerea Patimilor au o rânduială mai dezvoltată, cuprinzând rituri şi cântări în legătură cu Patimile Domnului. Denia de Joi seară (Utrenia Vinerii Sfintelor Patimi) numită şi „Slujba Înfricoşătoarelor Patimi”, cuprinde douăsprezece fragmente din Sfânta Evanghelie în care sunt rememorate Patimile Domnului. După cea de-a cincea Evanghelie, preotul scoate din altar, în mijlocul bisericii, Sfânta Cruce. Acest ritual, în care preotul poartă în spate Crucea, aminteşte şi simbolizează purtarea Crucii de către Mântuitorul, de la locul judecăţii la Golgota, înainte de răstignire.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii