Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:01 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestați pentru 30 de zile pentru furt din locuințe

ro

31 Aug, 2015 14:14 1291 Marime text
Ieri, Parchetul de pe lângă  Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de un inculpat minor, arestat preventiv în altă cauză şi inculpatul Costică Rusu, reţinut.  Ambii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut că în data de 16 august, între orele 12.00 - 17.45, prin forţarea uşii de acces, inculpaţii au pătruns într-o locuință, situată în municipiul Constanţa, strada Mircea cel Bătrân. Din interior au sustras mai multe bunuri, respectiv un televizor, o tabletă, bijuterii din argint în greutate de aproximativ 10 grame, un DVD portabil şi un aparat de tuns, toate în valoare de aproximativ 4.300 lei.
 
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii