Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestat preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi refuzul prelevării de mostre biologice

ro

05 Jul, 2016 14:40 1929 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, pe data de 3 iulie 2016, reţinerea pentru 24 de ore şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Ioan Manix sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi refuzul prelevării de mostre biologice.
 
Totodată, ieri, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
 
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că la data de 3 iulie 2016, în jurul orelor 0:10, inculpatul Ioan Manix, a condus un autovehicul marca BMW pe str. Aviatorilor din municipiul Timişoara, fără a poseda permis de conducere şi a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice de sânge necesare pentru determinarea cu exactitate a concentraţiei de alcool în sânge după ce, cu ocazia testării sale, aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
În momentul în care agentul-şef adjunct de poliţie M.D., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-a solicitat în mod expres să oprească maşina condusă şi să coboare din vehicul, inculpatul a efectuat manevre repetate de rulare a autovehiculului înainte şi înapoi, provocând prin aceste acţiuni leziuni traumatice persoanei vătămate, la nivelul braţelor, gâtului şi zonei cervicale. Leziunile au fost provocate în timp ce polițistul se afla cu mâinile și bustul în interiorul autovehiculului și necesită pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii