Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arest la domiciliu pentru frații Capră

ro

20 Jan, 2015 18:15 1372 Marime text
Tribunalul Prahova a dispus, azi, înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu și controlul judiciar față de patronii FC Petrolul Ploiești, frații Daniel și Nicolae Capră, față de directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, și de alți patru inculpați trimiși în judecată de DIICOT pentru evaziune fiscală.
 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații au dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile pentru acționarii clubului de fotbal, frații Daniel și Nicolae Capră, pentru directorul general al FC Petrolul Ploiești, Marius Bucuroiu, și pentru alte trei persoane arestate în acest dosar, respectiv Marius Gâscă, Petre Daniel Gheorghe și Dragoș Ioan Constantin.
 
De asemenea, în cazul unui alt inculpat — Daniel Stoica, Tribunalul Prahova a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
 
Decizia instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
 
Procurorii DIICOT Ploiești au trimis în judecată, în luna decembrie a anului trecut, 16 persoane, printre care principalii acționari ai clubului FC Petrolul Ploiești, într-un dosar de evaziune fiscală în care SC FC Petrolul și alte 13 societăți comerciale figurează ca părți responsabile civilmente.
 
Anchetatorii au efectuat la data de 25 noiembrie 2014 un număr de 25 de percheziții domiciliare pe raza a șase județe și a municipiului București, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale organizate formate din 19 persoane, specializate în infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul creat fiind de 15,4 milioane de euro.
 
Perchezițiile au vizat inclusiv FC Petrolul Ploiești și locuințele acționarilor Daniel și Nicolae Capră, anchetatorii ridicând, printre altele, mai multe documente.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii