Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproximativ jumătate din porcii din gospodăriile și fermele din județul Tulcea, sacrificați din cauza pestei porcine

ro

10 Sep, 2018 15:40 1976 Marime text
Circa 47% din suinele aflate anul trecut în gospodăriile private din judeţul Tulcea au fost sacrificate sau au murit în ultimele luni din cauza pestei porcine africane (PPA), arată datele furnizate luni AGERPRES de către directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă.
 
În judeţ, sunt confirmate, potrivit sursei, 542 de focate de PPA în care au fost afectate 456 de exemplare porcine şi unde au fost ucise 3.569 de suine. Totodată, medicii veterinari au aplicat metoda uciderii preventive în 47 de localităţi unde au fost sacrificaţi 4.039 de porci din 752 de exploataţii.
 

"Sunt în lucru 585 de dosare pentru acordarea despăgubirilor aferente unui număr total de 4.306 porci. S-a plătit peste un milion de lei pentru 193 de exploataţii care aveau 1.666 de porci. Sunt deja finalizate 173 de dosare pentru despăgubirea a 1.860 de porci, valoarea totală a despăgubirilor fiind de 8,809 milioane de lei", a menţionat directorul DSVSA.

 
Circa 30% din porcinele care au fost sacrificate pentru prevenirea răspândirii PPA nu se aflau în evidenţele medicilor veterinari, proprietarii evitând înregistrarea lor.
 

"Conform Manualului Operaţional, după depistarea PPA se recurge la prima dezinfecţie, urmate de o curăţenie mecanică şi alte două dezinfecţii. Dacă după respectarea acestui protocol, proprietarii doresc să-şi repopuleze gospodăria cu porci ar trebui să nu-şi ia mai mult de un animal într-o primă fază şi să vadă cum evoluează boala în judeţ. Dacă se respectă condiţiile minime de biosecuritate, printre care să nu vină în contact cu porcii din alte gospodării, coteţul porcului să fie împrejmuit, să nu aducă fân şi cereale din zone în care a evoluat boala, cred că populaţia poate să-şi repopuleze gospodăria cu porcine", a declarat directorul Mitică Tuchilă.

 
Până în prezent, niciun proprietar de animale în gospodăria căruia a evoluat PPA nu a notificat DSVSA cu privire la repopularea gospodăriei cu suine.
 
DSVSA a plătit până acum 160.000 de lei Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă din Tulcea care avea o fermă în care au fost sacrificaţi 252 de porci şi a terminat evaluarea pagubelor din prima exploataţie comercială în care s-a depistat PPA.
 

"La societatea Carniprod SA (prima societatea privată din judeţ în care a fost identificat virusul n.red.) s-a finalizat dosarul de despăgubire, iar suma care urmează să fie plătită este de circa 10 milioane de euro. Societatea nu poate folosi încă ferma, dar poate utiliza abatorul, unitatea de procesare şi punctele de desfacere. Toate celelalte trei ferme de creştere a suinelor din judeţ care au fost afectate de PPA sunt închise, iar dosarele de despăgubire sunt în lucru", a mai spus directorul DSVSA, Mitică Tuchilă.

 
Medicii veterinari au înregistrat ultima suspiciune de PPA într-o gospodărie privată la începutul săptămânii trecute, însă în mediul sălbatic au fost confirmate mai multe focare.
 

"În mediul sălbatic, am avut notificări din partea fondurilor de vânătoare. S-au depistat mai multe cadavre de mistreţi în zone sălbatice, s-au prelevat probe, iar marea majoritate au fost pozitive. Ultima confirmată a fost în zona Hamcearca-Nifon-Balabancea unde au fost identificaţi mai mulţi mistreţi, iar probele au fost pozitive", a precizat directorul DSVSA.

 
Potrivit sursei, în urmă cu un an, în gospodăriile private din judeţul Tulcea erau înregistrate 17.000 de suine.
 
Primele focare de PPA au apărut în judeţul Tulcea la începutul lunii iunie a acestui an.

AGERPRES 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii