Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:13 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape toţi românii încalcă această lege. Câte oglinzi trebuie să ai în baie, conform Legii Locuinţei nr. 114/1996

ro

12 Jun, 2016 09:45 2952 Marime text
Legea locuinţei aflată în vigoare din 1996 prevede ca o familie formată din şase persoane să locuiască într-o suprafaţă de 144 mp, cu peste 50% mai mare decât standardul britanic, însă în realitate sunt astfel de familii care nu au nici 10 mp, potrivit Capital.ro.

Aberaţia este posibilă din cauza faptului că legea face referire la spaţiul necesar pe persoană. Banca Mondială a recomandat Guvernului României să modifice legea în sensul aplicării standardelor de spaţiu la dimensiunile minime ale camerelor şi nu la dimensiunea locuinţei, cum se întâmplă acum, şi asta pentru a permite ocupanţilor să-şi aleagă singuri dimensiunea spaţiului de care au nevoie. Recomandările Băncii au fost cerute de Guvernul României şi au fost obţinute în vara anului trecut, sub forma unui raport extins la nivelul politicilor de locuire din România, de care se va ţine cont în elaborarea strategia naţională de locuire, proiect care va veni cu un pachet de măsuri legislative şi un program de investiţii. Strategia ar trebui să intre în dezbatere publică în maxim două luni, potrivit reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se mai arată pe capital.ro.

Autorii raportului sugerează faptul că, nu numai că standardele sunt nerealiste, dar fac prea scumpă dezvoltarea de locuinţe în România, în special cele sociale. În esenţă, legea locuinţei din România stabileşte un standard pe care sectorul public nu poate să-l respecte la dezvoltarea locuinţelor sociale la orice scară. Prin comparaţie, trebuie observat că unele familii formate din şase persoane sunt găzduite în locuinţe sociale oficiale de numai aproximativ 10-15 mp mai spun cei de la Capital.ro.

Sursa text+foto: Capital.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii