Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:38 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

APIA informează fermierii că termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată este 10 iulie

ro

06 Jul, 2015 14:56 1849 Marime text
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii, precum și pe toți cei interesați, că termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată este data de 10 iulie 2015, inclusiv, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii de APIA.
După data de 10 iulie, cererea unică de plată nu mai este admisă la calcul.
„Reamintim că în condițiile prevederilor art. 13 alin. (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cererile unice de plată au putut fi depuse și după data de 15 iunie, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1 % pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la data de 15 iunie, în acest an.
Menţionăm că, până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată, un număr de 929.255 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 9,35 milioane hectare, la care se adaugă cererile și suprafețele digitizate dar neînchise, respectiv 26.882 cereri pentru o suprafață de 177.791,91 hectare. De asemenea, fiind cerere unică ce cuprinde atât sectorul vegetal cât și cel zootehnic, la numărul de cereri menționat anterior se mai adaugă și un număr de 55.225 cereri ce nu cuprind plăți pe suprafață ci numai animale“, precizează APIA.
Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii