Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:20 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apare primul operator mobil virtual

ro

15 Feb, 2014 17:48 1562 Marime text
Prima companie care ar putea oferi servicii de comunicaţii mobile în sistem MVNO ar putea fi daPhone, firmă specializată în apeluri internaţionale la preţ redus.

MVNO ester un operator care furnizează servicii de comunicaţii mobile prin intermediul reţelei fizice a altui operator mobil. Operatorul virtual poate aduce costuri mai mici sau servicii care ne-ar putea scăpa de contractele de 24 de luni ale operatorilor. Să vedem ce ne vor aduce serviciile de comunicaţii în sistem MVNO.

“Ca şi servicii de reţea, nu va exista o diferenţiere faţă de ce suntem obişnuiţi în momentul de faţă ca utilizatori de telefonie mobilă. Voce, SMS şi internet, acestea sunt serviciile care vor fi disponibile, iar în momentul de faţă, din informaţiile pe care le deţinem, daPhone reprezintă MVNO aflat în cele mai avansate discuţii cu potenţiala reţea gazdă. Avem cele mai mari şanse să lansăm serviciile în următoarea perioadî de timp ceea ce înseamnă cam şase luni de zile”, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Cătălin Scarlat, director comercial daPhone şi project managerul MVNO-ului.

Economica.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii