Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajaţi de la două cluburi din Tulcea, reţinuţi pentru trafic de droguri

ro

03 Feb, 2016 12:07 2122 Marime text
Ieri, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Chirica Sorin-Cristian, administrator în fapt a două cluburi de pe raza municipiului Tulcea,  Anghel Florin-Marian, Artem Florin şi Radu-Ciprian Marinescu, angajaţi ai cluburilor, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept.
 
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2015-ianuarie 2016, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii s-au aprovizionat cu droguri de risc şi de mare risc, respectiv cannabis şi comprimate ecstasy, pe care ulterior le-au comercializat mai multor consumatori de  pe raza municipiului Bucureşti şi a județului Prahova.
 
 La data de 1 februarie, inculpatul Marian Dragomir a fost surprins în flagrant în timp ce încerca să comercializeze cannabis. Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite şi ridicate diverse cantități de canabis, cântare, grindere, telefoane mobile și pungi autosigilante folosite pentru distribuirea drogurilor.
 
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate  Ploieşti.
 
Sursa foto:  
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii