Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:38 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajata CEC Bank a primit 3 ani de închisoare după ce a delapidat 6,3 milioane de lei

ro

05 Dec, 2016 17:54 2176 Marime text

Fosta angajată a Agenției Zlatna a CEC Bank, acuzată că a delapidat peste 6,3 milioane de lei și peste 273.000 de euro, a fost condamnată, astăzi, de Tribunalul Alba la 3 ani de închisoare cu executare, pedeapsa cu care aceasta s-a arătat de acord încă din noiembrie când a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii.
 
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorean, a declarat, luni, pentru Agerpres, că instanța a condamnat-o pe Elena Meteșan la 3 ani de închisoare cu executare în regim de detenție, pedeapsă din care se deduce durata în care inculpata s-a aflat în arest preventiv, respectiv începând cu data de 9 septembrie. Instanța a respins cererea CEC Bank prin care s-a solicitat respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de Meteșan cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și a admis, totodată, acest act. Tribunalul a lăsat nesoluționată latura civilă.
 
Decizia nu este definitivă, a menționat Cristorean.
 
Elena Meteșan a recunoscut la începutul lunii noiembrie în fața procurorilor comiterea faptei, fiind de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 ani de închisoare în regim de detenție.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, timp de 11 ani, în perioada noiembrie 2005 - august 2016, inculpata Elena Meteșan, fiind angajată în cadrul CEC BANK - Agenția Zlatna, în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit mai multe sume de bani, constând în depuneri efectuate de către clienți, cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii. Ea a produs un prejudiciu în valoare de peste 6,3 milioane de lei de și 273.744 de euro, potrivit anchetatorilor. Inițial, femeia a fost acuzată că a delapidat peste 3,2 milioane de lei în perioada 2012 - 2016.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii