Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Andrei Gerea, propunerea PNL pentru Ministerul Economiei

ro

15 Oct, 2013 11:38 1096 Marime text
Conducerea PNL s-a reunit astăzi la Parlament pentru a stabili cine va prelua fotoliul lăsat liber după demisia lui Varujan Vosganian de la Ministerul Economiei. Potrivit România TV, Andrei Gerea, liderul deputaţilor PNL, ar urma să fie propunerea cu care liberalii vor merge în faţa premierului Ponta pentru funcţia de ministru al Economiei.

Andrei Gerea are 45 de ani şi a absolvit în 1997 Academia de Studii Economice - Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică. În 2001 a urmat cursul postuniversitar - "Managementul Întreprinderii de Comerţ Exterior".

Andrei Gerea este membru PNL din 1990, iar în prezent este vicepreşedinte al Organizaţiei PNL Argeş. În 2012, Gerea a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.3 ARGEŞ, colegiul uninominal nr.8, iar din mai 2013 este lider al Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor.

În prezent, interimatul la Ministerul Economiei este asigurat de vicepremierul Daniel Chiţoiu, după ce Varujan Vosganian şi-a anunţat în 7 octombrie demisia din funcţia de ministru. Demisia a fost prezentată la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva lui Vosganian.

Fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian a scris duminică pe blogul său: "Vreţi să ştiţi cine a fost cel care a ocupat biroul meu, după ce mi-am trimis demisia la Palatul Victoria şi am părăsit sediul Ministerului Economiei? The winner is... Remus Vulpescu!!! Dacă recunoaşteţi personajul, comentariile vă aparţin...".

În replică, Remus Vulpescu, directorul de cabinet al ministrului Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, a precizat, luni, pe pagina sa de Facebook, că nu a primit o propunere de a prelua postul de ministru al Economiei şi nu a avut vreo discuţie în acest sens cu vreun decident politic.


Citeste mai mult pe RTV.NET
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii