Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:39 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă la Academia de Poliție. Sunt suspiciuni de modificare a notelor la examenul de absolvire

ro

02 Nov, 2017 15:09 2309 Marime text
Corpul de Control al MAI efectuează mai multe verificări la Academia de Poliție în legătură cu mai multe acuzații privind modificarea notelor la examenul de absolvire, informează Agerpres.ro.  
 

"La Academia de Poliție se desfășoară mai multe activități de verificare prin Corpul de Control. Vă informez că este și un dosar penal. Tocmai pentru că a existat suspiciunea serioasă și gravă (...) că la sfârșitul acestui an academic, într-o instituție de prestigiu, singura care pregătește ofițeri pentru Ministerul Afacerilor Interne, n-am putut să stabilim care este șeful de promoție pentru facultatea de Poliție", a declarat, joi, Carmen Dan.

 
Ea a spus că aceste verificări continuă și-și urmează cursul firesc, pentru că trebuie respectate procedurile legale.
 

"Vă spun acum, în premieră, că am avut o discuție foarte serioasă cu rectorul Academiei. Chiar de când a apărut prima suspiciune care a ajuns la ministru și poziția dânsului a fost că nu a greșit cu nimic și nu are ce să-și reproșeze. De aici încolo, eu am primit nenumărate sesizări care privesc un management foarte prost la Academie. Și îmi doresc ca aceste proceduri să se finalizeze foarte repede, pentru că vă declar că sunt foarte nemulțumită de ceea ce se întâmplă la Academie", a adăugat ministrul.

 
Mass-media a relatat că doi absolvenți ai unității de învățământ au depus plângeri penale în care susțineau faptul că notele de la absolvire au fost modificate pentru cineva să primească titulatura de șef de promoție.

Sursa:  Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii