Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anchetă a Administrației Naționale a Penitenciarelor după decesul fostului judecător Stan Mustață

ro

09 Aug, 2018 13:37 1471 Marime text
În data de 8 august 2018, în  jurul orei 22.00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul București - Jilava care se afla internată într-o rețea sanitară publică, informează Administrația Națională a Penitenciarelor. 
 

”Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri: anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate și urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidența unității penitenciare cu afecțiuni medicale cronice; au mai precizat reprezentanții ANP. 

 
De asemenea, la nivelul administrației locului de deținere a fost demarată o anchetă internă.

Reamintim că, fostul judecător Stan Mustaţă, aflat în închisoare pentru luare de mită, a murit, miercuri, la Spitalul 'Carol Davila', în urma unui infarct miocardic. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii