Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de peste 7000 de lei, date de jandarmi într-o săptămână

ro

26 Nov, 2010 20:36 1003 Marime text

Timp de o săptămână, în perioada 19-26 noiembrie, efectivele din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „TOMIS" au participat la diferite misiuni, destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice precum şi a combaterii faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional, în mod independent, cât şi în cooperare cu Poliţia. În urma acestor misiuni s-au aplicat 61 sancţiuni contravenţionale din care 11 avertismente scrise şi 50 amenzi, în valoare totală de 7.650 lei.

Dintre acestea cele mai importante au fost punerea în executare al unui mandat de aducere; acţiuni desfăşurate în cooperare cu lucrătorii R.A.T.C., o acţiune în colaborare cu B.C.C.O. Constanţa pe linia punerii în aplicare a unor acte procedurale şi o acţiune în cooperare cu S.N. CRUCEA ROŞIE filiala Constanţa. De asemenea, jandarmii au zilnic, acţiuni în cooperare cu inspectorii din cadrul Direcţiei Corp Control Constanţa pe linia combaterii comerţului illicit cu ţigări, alcool şi produse petroliere. În aceeaşi perioadă, jandarmii au participat la acţiuni în cooperare cu formaţiunile de Poliţie rurală, în localităţile Cobadin, Corbu şi Ciobanu destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice. Tot ei s-au ocupat de asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică la manifestaţii sportive, respectiv meciul de fotbal dintre F.C. Săgeata Năvodari - F.C. C.S. Otopeni. Zilnic sunt desfăsurate misiuni destinate menţinerii ordinii şi siguranţei publice precum şi a combaterii faptelor cu caracter contravenţional şi infracţional împreuna cu lucrători din cadrul Secţiilor de Poliţie din Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii