Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:41 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenzi de la CNA pentru Antena 1 și Kanal D

ro

08 Dec, 2015 18:57 1885 Marime text
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat un raport de monitorizare privind duratele orare ale inserţiilor de publicitate la zece posturi centrale de televiziune, perioada monitorizată fiind 1-31 octombrie,  intervalul orar 18.00- 23.00.
 
Sancțiuni dure au primit Antena 1 și Kanal D, după ce în luna octombrie au depășit timpul alocat publicității. Kanal D a primit amendă de 200.000 de lei, în timp ce Antena 1 a fost sancționată cu 100.000 de lei. Potrivit monitorizării, Antena 1 a depășit de 129 de ori timpul alocat publicității, cu un total de trei ore și 56 de minute. Pe de altă parte, Kanal D a avut 149 de depășiri, care au totalizat trei ore și 43 de minute.   
 
Consiliul a decis să emită decizii privind intrarea în legalitate în privinţa unor spoturi de promovare aferente campaniilor Maybelline (Volum Expres Colosal) şi Penny Market/Bunătăţi de toamnă, pentru nerespectarea art. 93 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale”.  
 
În aceeași ședință, membrii Consiliului au decis să aplice câte o somație publică societăților Nord Carpat Media SRL Borşa/judeţul Maramureş pentru încălcarea art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului şi Digital Terestrial Television SRL pentru nerespectarea art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului.

Sursa foto: paginademedia.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii