Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Amenințare teroristă. Măsuri de securitate sporite pe aeroportul din Amsterdam

ro

30 Jul, 2016 15:41 1920 Marime text
S-au luat măsuri de securitate suplimentară au fost luate astăzi pe aeroportul Amsterdam-Schiphol după ce autoritățile au primit o informație în legătură cu aeroportul în contextul actual de amenințare teroristă în Europa. Anunțul a fost făcut de municipalitatea din Haarlemmemeer și de Poliția Militară, relatează AFP.
 

"Primarul și poliția militară din Haarlemmemeer au decis, împreună cu NCTV (serviciul olandez de luptă împotriva terorismului — n.r.), să ia măsuri suplimentare în aeroportul Schiphol și în împrejurimi", a anunțat într-un comunicat municipalitatea, care găzduiește unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa.

 
Accesul în zonă continuă să fie permis și zborurile continuă.

"Schiphol este suficient de sigur pentru ca zborurile să fie asigurate", a precizat pentru AFP Marlous Deridder, purtătoare de cuvânt a poliției militare olandeze.

 
Informația primită, a cărei natură nu a fost precizată, este luată în serios de serviciile de luptă împotriva terorismului, potrivit radio-televiziunii publice olandeze NOS, citat de agerpres.ro.
 
Acest "semnal se înscrie în evaluarea de amenințare națională, care este substanțială din 2013. Ca și în restul Olandei, la Schiphol se dă dovadă de vigilență suplimentară. Acest lucru se întâmplă în alte aeroporturi europene", au explicat autoritățile municipale.
 
În acest context, după atentatele de la aeroporturile din Bruxelles și Istanbul, securitatea a fost întărită la Schiphol în mod "vizibil și invizibil", a adăugat Deridder.

"Oamenii vor vedea mai mulți polițiști în zonă. Am intensificat securitatea și vom veghea în special la siguranța pasagerilor și a membrilor personalului", a precizat ea.

 
Mașinile au fost controlate de poliția militară, ceea ce a provocat ambuteiaje în direcția aeroportului, potrivit NOS.
 

"Îi sfătuim pe pasageri să-și rezerve mai mult timp pentru a ajunge pe aeroport", a precizat administrația Schiphol pe Twitter.

 
Măsurile suplimentare vor rămâne în vigoare "atâta timp cât va fi necesar", a adăugat Marlous Deridder.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii