Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arafat, despre căutările pilotului dispărut „Am cerut reverificarea zonei Postăvarului”

ro

10 Aug, 2015 18:49 1080 Marime text
 
Raed Arafat anunță că începând de marți căutările aeriene pentru pilotul dispărut cu planorul se vor opri, fiind accesibile 1-2 aernova, la cerere, informează B1 TV.

În ceea ce privește căutările terestre, există două zone care au anunțat că au acoperit zonele cerute - Sibiu și Dâmbovița, continuând în județele Brașov, Argeș, Prahova, Buzău, Bacău, Covasna, Harghita.

Astfel, numărul salvatorilor va fi redus la 800-900 de persoane.

Arafat menționează că au existat diferite sesizări la numărul de urgență 112, dar nimic nu a fost concretizat. Oficialul punctează că o femeie a sunat pentru a anunța că într-o anumită zonă sunt mulți corbi, zona fiind cercetată ulterior și descoperindu-se un animal mort.

„Căutările sunt foarte grele în zonele montane din cauza traseelor. O parte din echipe nu sunt obișnuite cu muntele, ca pompierii", precizează Arafat.

Una dintre deciziile recente este reverificarea zonei Postăvarului din cauza faptului că pădurea e deasă și există posibilitatea să nu fi fost văzută aeronava.

Referitor la anumite cheltuieli, secretarul de stat a spus că "sunt cheltuieli pe care statul și le asumă. Orice stat l-ar face, indiferent de zona accidentului. Sunt cheltuieli pe care statul și le asumă pentru că asta e datoria lui față de cetățeni".

Arafat spune că ultima etapă a căutărilor, dacă nu se va găsi nicio urmă în această perioadă, este ca jandarmeria sau salvamontul vor fi nevoie să verifice, să caute planorul când pleacă în orice altă misiune.

Secretarul de stat spune că a discutat cu familia, infirmând zona Poiana Țapului.

Întrebat cine se face vinovat de această situație, Arafat a spus că "treaba mea și a celor care sunt cu mine nu e să căutăm vinovați. Sunt autorități care investighează să vadă dacă e vreo vină undeva. Datoria noastră e să căutăm și să încercăm să salvăm dacă se poate".



Sursa: B1 TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii