Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă la o pensiune din Bran. Mai mulți copii au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecție alimentară

ro

02 Aug, 2018 21:33 1778 Marime text
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a fost solicitat, joi seara, să acorde asistenţă medicală unor copii cazaţi într-o pensiune la Bran, posibil cu toxiinfecţie alimentară, transmite Agerpres.ro. 
 

''S-a primit o solicitare în acest sens, fiind vorba de şapte persoane, şase copii şi un adult. La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi trei echipaje cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ), care îi evaluează'', a precizat purtătorul de cuvânt de la ISU Braşov, Luiza Dănilă.

 
Prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, a declarat pentru AGERPRES, că patru copii au fost transportaţi la spital, iar un echipaj medical a rămas la pensiune pentru evaluarea altor cazuri dacă va fi necesar.
 

''Este vorba despre un grup de 32 de copii aflaţi în tabără la pensiunea Alisa. O echipă formată din reprezentanţi ai DSP şi DSVSA Braşov s-a deplasat la pensiune pentru a vedea exact despre ce este vorba. Deocamdată patru copii au fost transportaţi la spital'', a spus prefectul.

 
Purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Ionuţ Marin, a precizat că joi seara a existat un apel la 112 prin care se semnala că mai multe persoane acuzau dureri abdominale la o unitate turistică din Bran.
 

''Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la cele semnalate, iar împreună cu specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu vor demara, chiar în această seară, verificări la acea unitate'', a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.

 
Şi reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au trimis inspectori la faţa locului.

Sursa:  Agerpres.ro. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii