Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:11 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alertă de Ebola la Galaţi!

ro

28 Oct, 2014 17:46 1954 Marime text
Un bărbat de 33 ani, din Galaţi, întors pe 18 octombrie din Guineea Ecuatorială, ţară afectată de epidemia Ebola, a fost trimis azi, de urgenţă, cu o ambulanţă de la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi către Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.
 
"Este vorba de un pacient care a fost diagnosticat cu malarie la Bucureşti, dar s-a externat pe propria răspundere şi s-a întrors în Galaţi. I s-a făcut din nou rău şi pacientul susţine că el nu crede că ar fi malarie, deoarece a mai avut opt episoade ale bolii şi cunoaşte simptomele. Acum susţine că ar avea o gripă, dar şi Ebola se manifestă ca o gripă, ce-i drept. Îl transportăm la Bucureşti, la Victor Babeş, pentru a se stabili diagnosticul cu certitudine", a precizat asistenta Valentina Toniţă, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi, potrivit Agerpres.
 
Echipajul care efectuează transportul este îmbrăcat în costume speciale de protecţie, pentru a nu lua în niciun fel contact cu pacientul. Bărbatul lucrează în construcţii, iar de când s-a întors la Galaţi e sigur că a intrat în contact cu părinţii săi.
 
Autorităţile sanitare gălăţene au refuzat să comunice un punct de vedere detaliat până la stabilirea unui diagnostic exact al pacientului.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii