Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află ce spun ofiţerii DGA în legătură cu şeful Poliţiei Poarta Albă

ro

25 Jun, 2014 11:01 1683 Marime text
”Marți, 24 iunie, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au prins în flagrant un agent de poliţie din cadrul IPJ Constanţa, în timp ce primea suma de 2.700 lei de la C.A., în scopul propunerii unei soluţii favorabile în cadrul unui dosar penal în care denunţătorul, alături de C.V.M., sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
În fapt, în luna februarie 2013, C.A. împreună cu C.V.M. au sustras o sumă de bani şi alte bunuri dintr-un Oficiu Poştal. Ca urmare, li s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Iniţial, agentul de poliție a pretins o sumă de bani drept mită pentru a propune o soluţie favorabilă în dosarul penal în care cei doi erau cercetaţi. Întrucât poliţistul a considerat că suma de 200 de euro primită inițial este insuficientă, acesta a mai pretins şi alte sume de bani, în acelaşi scop, fapt pentru care cele două persoane cercetate i-au remis, în timp, suma totală de 1.200 de euro.
La data de 20.06.2014, C.A. a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa cu privire la faptul că agentul de poliţie le-a pretins suma de 600 de euro, în scopul enunţat mai sus.
Ca urmare, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi sub coordonarea procurorului desemnat a fost organizată acţiunea de prindere în flagrant, cu această ocazie polițistul fiind surprins în timp ce primea suma de 2.700 lei de la denunţător.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a dispus începerea urmăririi penale, faţă de cel în cauză efectuându-se cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 289 Cod penal, rap. la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.

Faţă de agentul de poliție s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile”, se arată în comunicatul DGA.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii