Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au decis astăzi acţionarii SC OIL TERMINAL SA

ro

13 May, 2019 16:29 2109 Marime text
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societăţii OIL TETMINAL SA  a avut astăzi, 13 mai 2019, un eveniment important de raportat.
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor şi-a desfăşurat lucrările în data de 13 mai 2019, începând cu ora 11.00, la prima convocare, la sediul societăţii din strada Caraiman numărul 2, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legale de cvorum. La şedinţă au participat acţionari reprezentând 59,62% din capitalul social.

La şedinţă au participat preşedintele Consiliului de Administraţie, Cristian-Florin Gheorghe, Directorul Dezvoltare, Marieta Stasi, şeful Compartimentului Acţionariat-Comunicare, Sofia Zaganeanu.

Acţionarii prezenţi la Adunarea Generală au decis achiziţionarea unor servicii juridice externe de consultanţă, asistenţă şi reprezentare legală pentru litigiile ce s-ar putea produce în eventualitatea depăşirii datei de 1 mai 2019 pentru punerea în aplicare a prevederilor legale privind obţinerea autorizaţiei de antrepozit vamal.

Hotărârile Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 13 mai 2019 au următorul conţinut:

“Articolul 1. Cu votul acţionarilor reprezentând 59,62% din capitalul social şi 100% din drepturile de vot ale acţionarilor prezenţi/reprezentanţi se aprobă Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru anul 2019.
Articolul 2. Cu votul acţionarilor reprezentând 59,62% din capitalul social şi 100% din drepturile de vot ale acţionarilor prezenţi/reprezentanţi se aprobă achiziţionarea unor servicii juridice externe de consultanţă, asistenţă şi reprezentare legală pentru litigiile ce s-ar putea produce în eventualitatea depăşirii datei de 1 mai 2019 pentru punerea în aplicare a prevederilor legale privind obţinerea autorizaţiei de antrepozit vamal.
Articolul 3. Cu votul acţionarilor reprezentând 59,62% din capitalul social şi 100% din drepturile de vot ale acţionarilor prezenţi/reprezentanţi se aprobă împuternicirea Preşedintelului de şedinţă să semneze hotărârile adunării.
Articolul 4. Cu votul acţionarilor reprezentând 59,62% din capitalul social şi 100% din drepturile de vot ale acţionarilor prezenţi/reprezentanţi se aprobă împuternicirea directorului general al societăţii să semneze documentele necesare privind înregistrarea hotărârilor adunării generale a acţionarilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi pentru efectuarea formalităţilor privind publicarea acestor hotărâri.
Articolul 5. Cu votul acţionarilor reprezentând 59,62% din capitalul social şi 100% din drepturile de vot ale acţionarilor prezenţi/reprezentanţi se aprobă stabilirea datei de 31 mai 2019, ca dată de înregistrare şi a datei de 30 mai 2019 ca ex-date în conformitate cu prevederile legale.”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii