Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Află care sunt invitaţii zilei la emisiunile Litoral TV!

ro

07 Oct, 2013 13:17 2189 Marime text
Anul 2013, fiind decretat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept an omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, prilejuieşte organizarea mai multor manifestări la malul mării. Arhiepiscopia Tomisului, prin părintele Marinel Pădure, preot paroh la Biserica Sf. Nectarie din cartierul Medeea, invită toţi credincioşii să participe în perioada 9-18 noiembrie, la hramul lăcaşului de cult amintit. Creştinii se vor putea închina la moaştele Sf. Nectarie şi Vasile cel Mare. Vor mai fi aduse centura Sf. Nectarie şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la mănăstirea Neamţ.
Despre aceste evenimente importante sufletului va vorbi însuşi părintele Marine Pădure, astăzi, în cadrul emisiunii „Drumuri spirituale” realizată de Codruţ Burdujan la ora 16:30 la Litoral TV.

Vezi cine vine la „Săptămâna Sportivă”

Astăzi, în cadrul emisiunii „Săptămâna Sportivă”, realizatorul Nicu Dolea va discuta împreună cu antrenorul de atletism Daniel Cojocaru şi atleta Mara Ioana Cojocaru despre atletismul româneasc de ieri si de azi.
Emisiunea poate fi urmărită începând cu ora 17.30 la Litoral TV.

Eficientizarea actului medical în viziune ministerială ... la „Radiografia Zilei”

De ce servicii medicale putem beneficia în baza contribuţiei la asigurările medicale, când putem fi trataţi în spital, cât de des putem merge la policlinică fără a plăti consultaţiile sau care sunt avantajele spitalelor SRL sunt doar câteva dintre aspectele ce vor fi abordate în ediţia din această seară a emisiunii „Radiografia Zilei” realizată de Mihaela Ciorbaru. Subiectele vor fi dezbătute împreună cu directorul medical al SCJU Constanţa, dr. Cătălin Grasa. Telespectatorii pot să intervină în direct, la numerele de telefon afişate pe ecran, pentru a-şi exprima opiniile pe marginea acestei temă.
Emisiunea poate fi urmărită cu începere de la ora 20.30 pe Litoral TV.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii