Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adriean Videanu a fost reținut de DNA

ro

29 Jan, 2015 19:13 2198 Marime text
Preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a fost reținut, în această seară, pentru 24 de ore, de procurorii DNA, în dosarul fostei şefe DIICOT, Alina Bica.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Alina Bica, în calitate de procuror-şef al DIICOT, ar fi ridicat pe 25 februarie 2014, în mod abuziv, sechestrul aplicat asupra unui număr de 80 acţiuni care valorau 277.000 lei, deţinute de Videanu la SC Titian Mar SA.

Adriean Videanu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, potrivit surselor citate.

Sechestrul asupra acţiunilor sale a fost pus în dosarul în care Videanu este cercetat de DIICOT, alături de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11.000.000 de dolari şi punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.

Prin ridicarea sechestrului, Bica l-ar fi ajutat pe Videanu să-şi pună la adăpost acţiunile sechestrate şi obţină foloase necuvenite, de 277.000 de lei, prin înstrăinarea lor.

Astfel, a rămas fără obiect măsura asiguratorie dispusă de procurorul de caz, care reprezenta garanţia recuperării prejudiciului cauzat, au mai arătat sursele citate.


Videanu a venit la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat, în contextul în care numele lui ar fi fost menţionat de fostul ministru Gabriel Sandu în declaraţiile date de acesta în dosarul Microsoft.

DNA preciza miercuri că democrat-liberalii Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Roberta Anastase nu au nicio calitate procesuală în Dosarul Microsoft. Precizările au fost făcute de DNA în urma acuzaţiilor lansate de Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, privind implicarea foştilor miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, precum şi a fostei preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase în dosarul Microsoft.



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii