Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:40 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adolescente date dispărute, identificate de poliţişti în Constanţa

ro

20 Jul, 2015 12:22 1887 Marime text
 
În ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au organizat patru acţiuni pe raza judeţului Constanţa, fiind efectuate 18 controale în pieţe şi târguri. Totodată au fost verificate 10 societăţi comerciale, fiind constatate 7 infracţiuni.
 
Au fost aplicate 121 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 46.960 lei. Dintre acestea, 22 au fost aplicate la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 29 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 60 la OUG 195/2002 privind circulaţia rutieră şi 10 la alte acte normative.
 
Pentru nerespectarea regimului circulaţiei rutiere, pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate au fost reţinute şi 5 permise de conducere. Dintre acestea, două au fost reţinute pentru consum de băututuri alcoolice şi trei pentru alte abateri.
 
Spre exemplu, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, au depistat două tinere, ambele în vârstă de 17 ani, una din Constanţa care la data de 02.07.2015 a plecat în mod voluntar de la domiciliu, iar o alta plecată la data de 12.07.2015 din Centrul de Plasament Ovidiu. Totodată, a fost clarificată situaţia unei tinere de 19 ani, din Constanţa care a plecat împreună cu prietenul ei, la muncă, în străinătate.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii