Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:15 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adolescentă de origine română, înjunghiată mortal într-un parc din Germania. Polițiștii fac cercetări

ro

12 Jun, 2018 13:18 1706 Marime text
O adolescentă în vârstă de 15 ani de origine română a fost înjunghiată mortal în Germania de un bărbat de origine turcă, care s-a predat poliţiei din Germania, informează marţi Deutsche Welle. Cadavrul tinerei a fost găsit într-un parc din centrul oraşului Viersen, informează Agerpres.ro. 
 
Poliţia din Viersen, situat în apropiere de Düsseldorf, a reţinut un bărbat turc în vârstă de 25 de ani suspectat că a înjunghiat mortal, luni, o adolescentă.
 
Presupusul atacator era căutat de autorităţi după ce a evitat un control al poliţiei. El s-a predat ulterior în cursul serii de luni.
 
Potrivit poliţiei, suspectul era cunoscut autorităţilor, iar orice posibilă legătură cu atacul cu cuţitul care a avut loc în parcul din Viersen este investigată. Nu este deocamdată clară relaţia suspectului cu victima.
 
Victima, o adolescentă în vârstă de 15 ani din România, a fost transportată la spital însă a decedat în ambulanţă ca urmare a rănilor suferite. Nu este clar dacă aceasta avea dublă cetăţenie, notează sursa citată.
 
Potrivit informaţiilor, înainte de a se prăbuşi ea s-ar fi adresat în limba germană persoanelor fără adăpost din parc şi le-ar fi spus ''Mor, mor''. Martorii au anunţat poliţia.
 

"Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Viersen este şocant. Sunt profund afectat de faptul că o tânără a fost atacată mortal într-un parc public", a declarat ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reulsaid.

 
Agerpres.ro. 
Sursa foto: Google Maps
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii