Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:06 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratori de firme, dar şi directori din Consiliul Judeţean Vâlcea, reţinuţi de DNA

ro

23 Feb, 2016 17:17 2115 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 februarie 2016 , a inculpatei:
 
DENŞOREAN DANIELA, director financiar al unei societăți comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- abuz de încredere prin fraudarea creditorilor,
- instigare la spălare de bani, în formă continuată,
- folosirea, cu rea-credinţă, de bunuri sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia,
 
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:
 
MITITELU CLAUDIU-MARIAN, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată,
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma complicităţii
- abuz de încredere prin fraudarea creditorilor,
- instigare la spălare de bani, în formă continuată,
- folosirea, cu rea-credinţă, de bunuri sau a creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia,
 
PĂSAT GHEORGHE, vicepreședinte cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Vâlcea,
ALEXANDRESCU CARMEN MANUELA, director general în cadrul  Consiliului Judeţean Vâlcea,
DIRINEA CONSTANTIN, secretar al Judeţului Vâlcea,
 PREDESCU CONSTANTIN MIRCEA,  director general al Direcţiei Generale Economice în cadrul  Consiliului Judeţean Vâlcea,
RIZEA CONSTANTIN, şef al Serviciului Buget din Direcţia Generală Economică în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea,
 LĂZĂROIU (fostă COJOCARU) MARIA, consilier juridic în cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea,
toţi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
- abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, sub forma complicităţii
 
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
 
            În perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, inculpata Denşorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, în înţelegere cu persoane cu funcţii de conducere şi funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, au iniţiat un mecanism fraudulos prin care să evite executarea silită a conturilor firmei de către creditori.
            De menționat este faptul că, societatea reprezentată de cele două persoane avea în derulare un contract încheiat cu Consiliul Județean Vâlcea, ce avea ca obiect Asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor la CET GOVORA în cadrul proiectului Reabilitarea Sistemului de Termoficare Urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2029. în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice.
            În scopul arătat mai sus, în luna decembrie 2015, inculpata Denşorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian au încheiat în fals cu o societate comercială din Turcia, un contract prin care ar fi cesionat cu titlu gratuit dreptul de creanţă cu garanţiile şi accesoriile acestuia, provenite din contractul menționat mai sus. De asemenea, în aceeași perioadă, cele două persoane au mai întocmit și o notificare prin care societatea cesionară ar fi solicitat Consiliului Judeţean Vâlcea să achite sumele datorate într-un anumit cont deschis la o unitate bancară.
La data de 23 decembrie 2015, cele două înscrisuri au fost depuse de inculpata Denşorean Daniela la Consiliul Judeţean Vâlcea.
Ulterior, în baza celor două documente false, ceilalți suspecți, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Vâlcea, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu și încălcarea prevederilor contractuale, au încheiat cu inculpata Denşorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian un act adițional la contractul de servicii arătat mai sus, în care se stipula că se înlocuiește contul societății reprezentate de cei doi, cu un altul al firmei cesionare.
La data de 29 decembrie 2015, în baza documentului menționat anterior, Consiliul Judeţean Vâlcea a achitat, în mod nejustificat, suma totală de 150.571,69 lei (inclusiv TVA) reprezentând tranşa de plată trimestrială aferentă contractului de servicii în contul de trezorerie al societăţii cesionare.
Acest lucru a avut drept consecinţă, pe de o parte, evitarea încasării în conturile poprite ale firmei reprezentate de inculpata Denşorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian, a sumei de 150.571,69 lei şi, pe de altă parte, neîncasarea  de către ANAF a sumelor cuvenite.
În continuare, la data de 21 ianuarie 2016, inculpata Denşorean Daniela și suspectul Mititelu Claudiu-Marian au determinat o persoană din conducerea firmei turcești să ridice în numerar și să transfere în conturile unor persoane fizice şi juridice, sume de bani (în total 150.571,69 lei) cu titlu de: plata drepturilor salariale ale unor angajaţi şi plata unor furnizori şi prestatori servicii.
 
Inculpatei și suspecților li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.
Inculpata Denşorean Daniela urmează să fie prezentată la data de 23 februarie 2016, Tribunalului Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
  Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii