Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:22 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Actul de identitate. Termen de valabilitate şi obligaţiile constănţenilor

ro

22 Jul, 2019 07:18 1964 Marime text
Actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român cu care se face dovada identităţii, a cetăţeniei şi a domiciliului, necesare la valorificarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie, precum şi de alte acte normative.
 
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanţa reaminteşte locuitorilor că, în baza dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să se legitimeze pe teritoriul României cu un act de identitate.
 
În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondeaza localitatea de domiciliu sau reşedinţă cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

În celelalte situaţii sau la împlinirea vârstei de 14 ani  cetăţenii sunt obligaţi să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.     
    
Termenele de valabilitate ale cărţii de identitate sunt:
  • Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, termenul de   valabilitate a cărţii de identitate este de 4 ani;
  • Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, termenul de  valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani;
  • După împlinirea vârstei de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 10 ani;
  • După împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.​

Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanţa  face apel către toţi constănţenii, să verifice periodic termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care aceştia pot deveni contravenienţi la prevederile legii.
 
Prezentaţi-vă la Serviciul Public Comunitar  Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunteţi arondat, pentru demararea demersurilor în vederea eliberării actului de identitate!
 
Lista Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP-uri) din judeţul Constanţa şi a localităţilor arondate acestora, unde se poate solicita eliberarea actului de identitate, sunt prezentate pe site-ul DGEP Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii