Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:24 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Activitățile pompierilor din ultimele 24 de ore, la nivel național

ro

26 Oct, 2021 10:50 1154 Marime text
  • În ultimele 24 de ore, pompierii au fost solicitați să intervină la un număr de 1.892 de misiuni.
 
Echipajele SMURD au fost solicitate, la nivel național, să acorde ajutor unui număr de 1.459 de persoane. Cele mai multe solicitări fiind înregistrate în zona București-Ilfov (381 cazuri), urmată de județele Cluj (70 cazuri) și Constanța (56 cazuri).
 
Un total de 76 de incendii au fost lichidate, iar salvatorii au intervenit în sprijinul comunității la 346 de cazuri.
 
Echipajele de descarcerare au intervenit la 5 cazuri pentru a extrage victime din autoturismele implicate în accidente.
 
O atenție sporită au acordat salvatorii într-o misiune dificilă ce a avut loc în județul Suceava, unde au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu  izbucnit la o locuință, în localitatea Cârlibaba. La sosirea echipajelor de stingere, flăcările se manifestau generalizat, la întreaga casă. În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime.
 
În continuare, vă redăm comunicatul IGSU:
 

„Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare persoane și animale din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.892 de misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore.
 
La nivel național, 1.459 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe situații fiind înregistrate în zona București-Ilfov (381 cazuri), urmată de județele Cluj (70 cazuri) și Constanța (56 cazuri).
 
În afara acestor situații, pompierii au intervenit pentru stingerea a 78 incendii, precum și în alte 346 de intervenții în sprijinul comunităților.
 


Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
 
O misiune, care a necesitat atenție sporită din partea pompierilor, a avut loc în județul Suceava, unde salvatorii au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu  izbucnit la o locuință, în localitatea Cârlibaba. La sosirea echipajelor de stingere, flăcările se manifestau generalizat, la întreaga casă. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime.
 
În aproape 50% din situații, incendiile au ca punct de plecare instalațiile electrice, mijloacele de încălzire și coșurile de fum defecte sau improvizate. Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:
 
-Este interzisă lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcţiune;
-Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii!
-Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!
-Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii;
-Este interzisă suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost transmise 13 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, astfel: 2 mesaje privind prezența animalelor sălbatice (urși), în județele Harghita (1) și Mureș (1); 11 mesaje privind instituirea măsurii de carantină zonală și incidența de răspândire a SARS-CoV-2 în județele: Botoșani (2), Dâmbovița (3), Ialomița (1), Mehedinți (2) și Neamț (3).
 
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate in dificultate.
 
Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
 
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.”


Foto cu rol ilustrativ: arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii