Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:08 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiuni desfăşurate de jandarmi cu ocazia Zilei Drapelului Naţional

ro

24 Jun, 2016 10:14 1956 Marime text
Cu ocazia zilei de 26 Iunie,  Ziua Drapelului Naţional, la sediile celor două unităţi din municipiul Constanţa, se organizează în perioada 25-26 iunie a.c, o serie de activităţi menite să marcheze acest moment important pentru istoria românilor.
 
Sâmbătă, 25 iunie a.c., drapelele arborate în cele două unităţi, vor fi coborâte de pe catarg şi depuse la capela Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Preotul militar va oficia  slujba de sfinţire, iar cele două drapele vor rămâne în capela unităţii până în dimineaţa zilei următoare.
 
Duminică 26 iunie, conducerile celor două unităţi vor  participa şi la ceremonialul militar şi religios, organizat de autorităţi la nivelul garnizoanei Constanţa, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.
 
Totodată, istoricul şi însemnătatea Drapelului Naţional vor face obiectul unui material care va fi  prezentat personalului  celor două unităţi.
 
Duminică,  jandarmii constănţeni vor asigura şi măsurile de ordine publică pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, pentru ca ceremonia militară de înălţare a Drapelului Naţional să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
 
Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul - roșu, galben și albastru - să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.
 
 În cadrul manifestării, organizată de Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei, drapelul va fi adus în piaţă, va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României. Militari ai Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” vor prezenta un exercițiu de mânuire a armamentului, iar Muzica Reprezentativă a M.Ap.N. va susține un concert de cântece ostășești.
 
La acest eveniment au fost invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii civile, militare şi religioase, ataşaţi militari străini acreditaţi la Bucureşti, militari veterani, răniți și urmașii personalului armatei decedat în acțiuni militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere.
 
Militari din celelalte garnizoane din ţară vor participa la ceremoniile publice organizate cu acest prilej de autorităţile publice locale.
 
Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii