Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni ale Poliției Române la Hramul Cuvioasei Parascheva de la Iași. Amenzi de peste 11 milioane lei

ro

13 Oct, 2017 15:55 1355 Marime text
Pentru siguranţa celor care au luat parte la procesiunile religioase, în perioada premergătoare Hramului Cuvioasei Parascheva din Iași, poliţiștii au fost alături de pelerini şi localnici, acționând în zona lăcașelor de cult, în zonele în care au avut loc activităţi cultural – artistice și pe traseele de deplasare a pelerinilor.

Au fost constatate peste 3.000 de infracțiuni și aplicate circa 37.000 de amenzi.

În perioada premergătoare Hramului Cuvioasei Parascheva din Iași, poliţiştii au fost la datorie, pe stradă şi în zona lăcaşelor de cult, pentru ca cetăţenii să ajungă şi să petreacă aceste sărbători în siguranţă.

Pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, s-a acționat atât în zonele aglomerate cu afluenţă mare de persoane, cât şi în zonele în care au avut loc activităţi cultural – artistice.

În urma activităţilor desfăşurate, în perioada 9 – 12 octombrie a.c., au fost constatate 3.069 de infracţiuni, dintre care 785 contra persoanei, 1299 contra patrimoniului, 71 de infracțiuni economico-financiare și 446 la regimul siguranței rutiere.

În această perioadă, au fost surprinși în flagrant delict 491 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, față de 255 de persoane au fost luate măsuri preventive, iar 56 de persoane care erau urmărite au fost depistate de polițiști.

Au fost aplicate 36.516 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.099.618 lei.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au reţinut 1.698 de permise de conducere și au retras 915 certificate de înmatriculare auto.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 739.954 de lei.

Poliția Română continuă acțiunile pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetățenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranță.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii