Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:10 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune fulger în judeţul Constanţa UPDATE Mascaţii au efectuat mai multe percheziţii

ro

20 Jun, 2013 14:44 1755 Marime text
Percheziţii la Cernavodă. Poliţiştii au efectuat mai multe descinderi în localitate. În cauză este vorba despre un presupus grup infracţional. 

Oficial

La data de 20 iunie, în intervalul orar 06.00-10.00, poliţiştii Compartimentelor Investigaţii Criminale, şi Ordine Publică din cadrul Poliţiei Oraşului Cernavodă cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.JJ. Constanţa -Detaşamentul 8 Cernavoda, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat 3 percheziţii domiciliare la locuinţele a trei bărbaţi din Cernavodă.
         Acţiunea a vizat identificarea suspecţilor N. Eugen, de 29 de ani, N. Gheorghe, de 33 de ani şi N. Ion, de 32 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.
        În sarcina suspecţilor se reţine faptul că în perioada 2011-2013 au îndemnat sau înlesnit practicarea prostituţiei a două tinere majore, în Italia şi Spania, în scopul obţinerii de foloase materiale.
        Cu ocazia descinderilor a fost ridicată suma de 9.500 euro, cantitatea de 100 grame bijuterii şi un paşaport turistic pe numele uneia dintre tinere.
Doi dintre suspecţi au fost conduşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia în vederea audierilor.

Gheorghe N a fost încătuşat. El va fi prezentat, mâine, judecătorilor în vederea arestării preventive.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii