Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:44 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acţiune de prevenire în Portul Constanţa

ro

26 Sep, 2013 21:26 1610 Marime text
Astăzi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime împreună cu Garda de Coastă şi cu sprijinul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa au organizat şi efectuat o acţiune de prevenire, în incinta Portului Constanţa, la terminalul de pasageri.

Activităţile au fost demarate în contextul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” - o campanie a Poliţiei Române, ce se desfăşoară la nivel naţional şi cu ocazia acostării în Portul Constanţa a două nave de pasageri, având la bord aproximativ 5.000 turişti străini, care vor vizita principalele obiective turistice din judeţul nostru cât şi din ţară. Poliţiştii au înmânat flyere ce conţin recomandări preventive, atât în limba română cât şi într-o limbă de circulaţie internaţională, astfel încât vizita turiştilor să fie lipsită de evenimente neplăcute. Scopul principal a fost acela de informare cu privire la măsurile minime de autoprotecţie, pe care aceştia trebuie să le adopte, pentru a nu deveni victime ale infractorilor, recomandările având un caracter proactiv.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii