Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:16 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Victimele sunt polițiști Accident rutier grav la ieșire din Cernavodă. Două victime din care una încarcerată

ro

09 Sep, 2020 04:25 7801 Marime text
  • Accident la iesire din Cernavodă spre Seimeni.

Un grav accident de circulație a fost anunțat, în jurul orei 02.00, la Dispeceratul Integrat ISU-Ambulanță al județului Constanța.

Potrivit apelantului evenimentul rutier a avut loc la ieșire din Cernavodă spre Seimeni.

Acesta a mai anunțat salvatorii că un autoturism a intrat într-un copac fiind înregistrate două victime iar una are nevoie de SMURD pentru a fi descarcerată.

La locul indicat au fost trimise o ambulanță SMURD și alte forțe de salvatori precum și o autospecială de stins incendiu cu apă și spumă de la Detașamentul Cernavodă, dar și echipaje ale Poliției Rutiere.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta

UPDATE:

Iată informațiile oficiale transmise de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța cu privire la acest eveniment:

Astăzi, în jurul orei 02.00, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, aflându-se sub influenta băuturilor alcoolice (0,50mg/l alcool pur în aerul expirat) a condus un autoturism pe strada Prelungirii din localitatea Seimeni, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a pasagerului din dreapta, un bărbat de 21 de ani, aceștia fiind transportați la Spitalul Clinic Județean Constanța pentru îngrijiri medicale.

În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penală.

UPDATE 2:

Potrivit IPJ Constanța, victimele accidentului rutier sunt polițiștii sunt de la Transporturi și se aflau în timpul liber la momentul producerii accidentului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 09 Sep, 2020 23:10 Toată stima pt.devotamentul și abnegația dvs
  • balanescu marius eduard 09 Sep, 2020 16:16 La accident a fost trimisa o ambulanta tip B cu asistenta si sofer de la SAJ Constanta si un echipaj SMURD B din pompieri paramedici si nu aisistenti care au dus la Cernavoda cazul mai putin grav, pacientul comatos transportat la UPU Cernavoda de catre echipajul de ambulanta amintit. Pacientul in coma a fost transportat la UPU constanta de un achipaj de AMBULANTA TIP C CU DOCTOR (subsemnatul) care a intubat pacientul in UPU Cernavoda inainte de transfer.