Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident în Mamaia. În dreptul Clubului Bellagio. Două mașini implicate. Trei victime

ro

28 Jul, 2016 04:52 8554 Marime text
Un grav accident rutier a avut loc, în acestă noapte, puțin după miezul nopții, pe bulevardul Mamaia, din stațiunea Mamaia.

Din cauze necunoscute, un autoturism a intrat în stâlpul din partea dreaptă a direcției sale de mers. 
La locul evenimentului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanțăal Județului Constanța, pentru a acorda ajutor medical de specialitate celor implicați în neplăcutul eveniment.
De asemnea echipaje al poliției rutiere Constanța au demarat cercetarea specifică unor astfel de accidente.

UPDATE.
În această noapte, în jurul orelor 00.20, pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de pe o bandă pe cealaltă, un autoturism marca Audi, condus de un turist în vârstă de 30 de ani, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Ford, condus de un tânăr din Constanța.
În urma accidentului Audi a intrat în stâlpul de pe marginea bulevardului.
Ambii șoferi și un pasager din autoturismul Ford au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. 


Sursa foto: Facebook Andrei Marius Lupu/Radare & Filtre-> Constanta
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii