Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi la Evaluarea Naţională 2016. Care sunt noutățile examenului din acest an

ro

26 Jun, 2016 00:00 4177 Marime text
Emoții mari pentru absolvenții claselor a VIII-a. Luni, vor susține prima probă scrisă la Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale.
 
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, 153.522 de candidaţi sunt aşteptaţi să se prezinte în cele 4.809 centre de examen în care se va desfăşura Evaluarea Naţională.
 
De asemenea, marţi, absolvenții claselor a VIII-a care aparțin minorităţilor naţionale care au studiat cursurile în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
 
Miercuri, pe 29 iunie, aceștia vor trece printr-o nouă probă plină e emoții. Este vorba despre proba scrisă la Matematică, ultima din cadrul Evaluării Naționale.
 
Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 iulie, până la ora 16.00, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, până la ora 20.00. De asemenea, rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 iulie.
 
O noutate în ceea ce privește acest examen este aceea că începând din acest an comisia naţională de examen a decis ca lucrările elevilor să fie corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.
 
Mai mult decât atât, pentru semnarea eventualelor disfuncţionalităţi apărute în derularea acestui examen, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia publicului, începând de luni, 27 iunie, linia TEL VERDE 0800801100 (număr de telefon apelabil gratuit). Linia telefonică 0800801100 va fi disponibilă zilnic, pe toată durata desfăşurării probelor, între orele 8-17. De asemenea, poate fi utilizată în acelaşi scop şi adresa de email examene@edu.gov.ro.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii