Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:28 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Abandonat într-o grotă Oficial despre răpirea copilului de doi ani

ro

15 May, 2012 16:38 975 Marime text
Poliţiştii constănţeni reuşit să-l găsească în viaţă pe minorul dispărut de pe raza satului Traianu, suspectul fiind de asemenea reţinut

La data de14 mai, ora 11.00, lucrătorii Secţiei nr. 5 Politie Rurală Cogealac au fost sesizaţi cu privire la faptul ca în în cursul aceleiaşi zile, ora 10.30, minorul Mihăiţă Alexa, în vârstă de 2 ani şi 7 luni, a dispărut de la domiciliul mamei sale din comuna Săcele, sat Traianu, judeţ Constanta. De precizat că minorul se afla la domiciliu împreună cu mama lui, care mai are un copil nou născut, şi profitând de neatenţia mamei a ieşit din casa aflată la marginea satului Traianu, fără gard împrejmuitor.
 Urmare a sesizării, poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la adresa indicată demarând procedurile legale în vigoare pentru astfel de cazuri şi efectuând căutări pe raza localităţii cât şi în localităţile învecinate cu efective sporite, jandarmi şi poliţişti din cadrul Gărzii de Coastă, zona fiind survolată şi de un elicopter al MAI. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii constănţeni l-au identificat şi depistat pe G. Petre, de 30 ani, din Ovidiu, suspect că ar fi lipsit de libertate în mod nelegal, pe minor, iar în urma informaţiilor şi a probelor administrate sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au reuşit depistarea minorului, pe malul CDMN, în zona localităţii Ovidiu, abandonat într-o grotă, în stare de conştienţă, dar foarte slăbit. A fost transportat de urgenţă de către o ambulanţă la SCJU Constanţa în vederea acordării de asistenţă medicală de specialitate, rămânând internat sub supraveghere medicală. În urma audierilor, poliţiştii au stabilit că suspectul, fost prieten cu sora minorului, încercând să o convingă pe aceasta să reia o relaţie de concubinaj încheiată în urma cu aproximativ o săptămână, a profitat de neatenţia mamei luându-l pe minor chiar din apropierea locuinţei, de pe raza localităţii Traianu, comuna Săcele. Cu o maşină de ocazie a reuşit să ajungă împreună cu minorul până la intersecţia cu drumul ce face legătura cu localitatea Lumina, iar de aici, cu un microbuz a ajuns pe raza localităţii Ovidiu, mergând pe jos până pe malul CDMN, unde a hotărât să-l lege pe minor la mâini şi picioare, abandonându-l. A fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate şi tentativă la omor calificat, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii