Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:45 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A vrut să bage telefoane în Arestul IPJ Constanţa

ro

09 Feb, 2012 21:32 664 Marime text
Ieri, s-a prezentat la sediul I.P.J. Constanţa, o tânără în vârstă de 18 ani, din municipiul Constanţa, pentru vizita unei persoane aflată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv şi înmânarea unui pachet, potrivit drepturilor de care beneficiază persoanele ce se află sub incidenţa unor măsuri preventive sau de executare a unor pedepse privative de libertate, prevăzute de dispoziţiile Legii 275/2006, modificată şi completată prin Legea 83/2010 privind regimul de executare a pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Cu ocazia controlului pachetului cu bunuri prezentat de I. Uria, poliţiştii  Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv au identificat în interiorul unei perechi de încălţăminte două telefoane mobile şi opt acumulatorii pentru acestea, bunuri ce erau ambalate şi ascunse pe talpa interioară a articolelor de încălţăminte, peste care erau aplicate prin lipire suprafeţe protectoare. Bunurile identificate au fost confiscate potrivit prevederilor legale, iar tânăra a primit interdicţie de a efectua vizite persoanelor încarcerate în Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv Constanţa, pentru o perioadă de trei luni de zile. În cauză a fost întocmit dosar penal efectuându-se cercetări pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 74 indice 2 prevăzut de Legea 275/2006, modificată şi completată prin Legea 83/2010 privind regimul de executare a pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi art. 41 alin 1 din H.G. 1113/2010 privind introducerea în mod ilicit în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv de bunuri şi obiecte interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, faptă pedepsită cu închisoarea de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
  

Ti-a placut articolul?

Comentarii