Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:22 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A fost numit şeful Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi. Este penelist

ro

09 Aug, 2013 07:37 3416 Marime text

Liberalul vrâncean Eugen Ciorici va conduce destinele Finanţelor Publice din judeţele Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Constanţa şi Tulcea, după ce miercuri a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi, potrivit ziaruldevrancea.ro. Fostul director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Vrancea avansează astfel în ierarhia profesională, după ce în primă fază nu se ştia care va fi soarta sa după înlocuirea sa cu Marian Lungu, susţinut de PSD. Eugen Ciorici este susţinut de liberali, iar conducerea Finanţelor de la nivel judeţean, pe care a asigurat-o pană acum, revenea PSD, potrivit unor negocieri purtate în cadrul USL.
 
“Domnul Eugen Ciorici a fost numit ieri (miercuri – n.r.) la conducerea Direcţiei Regionale a Finanţelor Galaţi, ca director interimar. Dumnealui este cunoscut ca un bun profesionist, a fost vicepreşedinte al ANAF şi este cunoscut şi apreciat de cei din Ministerul Finanţelor. Din punct de vedere al competenţei profesionale şi a calităţilor morale nu i se poate reproşa nimic”, a declarat deputatul PNL, Nini Săpunaru. Funcţia de mai mare peste regiune la Finanţe este una foarte importantă în actuala organizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Direcţia Regională Galaţi este una din direcţiile grele şi care contează la nivel naţional, deoarece cuprinde Constanţa, unul dintre cele mai dezvoltate judeţe ale ţării din punct de vedere economic datorită ieşirii la Marea Neagră. De asemenea, Galaţiul este unul din judeţele cu o putere economică importantă, deoarece este poziţionat pe malul Dunării.


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii